Girls are hand-made pottery in the countryside.

MEȘTEȘUGURI ȘI ARTIZANAT

Proiect procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii

Obiectivul programului

Obiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, denumit în continuare Program, îl constituie stimularea și sprijinirea demarării și dezvoltării structurilor economice private înființate de către femei, promovarea unui sistem de informare și instruire, care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piața forței de muncă și dezvoltarea
aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale și cele profesionale și al prejudecăților existente la nivel local.
Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art.107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L352/24.12.2013.
Procedura Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului

Obiectivul schemei de minimis

Programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare Program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), prin Direcţia de Antreprenoriat şi Programe pentru IMM (DAPIMM) şi Agenţiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile H.G. 44/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Prezenta schemă nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 352/1 din 24 decembrie 2013.
Obiectivul general al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi
artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

how can we help you?

Contact us at the Consulting WP office nearest to you or submit a business inquiry online.

This website uses cookies and asks your personal data to enhance your browsing experience.